Breaking News

Despre

Primul post liber de dupa Revolutie

In viata intalesti oameni pe care nu poti sa ii uiti, chiar si atunci cand nu mai sunt, la fel cum ai de a face cu oameni pe care nu ai fi vrut sa ii fi intalnit vreodata. Fadia Dimerdji face parte din prima categorie, una dintre persoanele providentiale datorita carora a existat radio Nova 22. Fadia a fost unul dintre copiii unui algerian constient de cat de importanta este educatia in viata unui om. Tatal Fadiei a fost la un moment dat ministru in guvernul Algeriei si a dorit cu incapatanare ca toti copiii sai sa urmeze o facultate. Fadia a urmat dorinta tatalui si a plecat in Franta sa isi completeze studiile universitare. La Paris, Fadia a descoperit atmosfera unei societati deschise spre multiculturalism si radio Nova, si a devenit unul dintre deejay.

Dupa terminarea facultatii, s-a intors acasa si a pus diploma de absolvire pe masa tatalui sau, aratand ca i-a implinit dorinta, si l-a anuntat ca din acea clipa se simte libera sa faca ce ii place. S-a intors la Paris si la radio Nova, o institutie creata de Jean Francois Bizot in idea multiculturalismului. Jean Francois a fost un alt om providential din povestea Novei 22, el era unul dintre mostenitorii firmei Gilette si un filantrop deschis spre diverse proiecte culturale, radio Nova Paris, casa de discuri Nova, revista Actuel. In zilele de decembrie 1989, in momentele in care era evident ca Romania va scapa de dictatura comunista, Jean Francois i-a intrebat pe cei de la Actuel cum cred ei ca ar putea fi ajutati romanii. Fadia a avut atunci idea de a face un post de radio independent si de aici a pornit totul. Radio Nova a trimis vreo 30 de cutii mari cu discuri, doua pickupuri si un mixer Revox, iar prin relatiile sale personale, Jean Francois a primit un emitator Thompson, la vremea respectiva cap de serie. Echipamentul si discurile (mai putin doua cutii cu muzica reggae care s-au evaporat in aeroportul Otopeni) au ajuns la Bucuresti cu amabilul aport a fundatiei Medicins du Monde si a doctorului si poetului caruia noi ii spuneam Jean Gab, o alta persoana providentiala din existenta radioului. Prima iesire in eter a avut loc in seara de Revelion 1989-1990, si s-a produs de la casa scriitorilor din Bucuresti.

In seara de Anul Nou 1989-1990, in care la microfonul radioului au vorbit, printre altii, scriitorii Mircea Dinescu, Stelian Tanase, regizorul Stere Gulea. Fadia a ramas in Bucuresti si cineva a avut inspiratia sa o invite la o seara de discoteca in Club A. Era pe atunci adevaratul club al studentilor arhitecti, si nu carciuma de cartier care a devenit in perioada de tranzitie. Era unul dintre putinele locuri cu viata de noapte pe care merita sa le vizitezi si in seara respectiva, deejay-ul de serviciu era Tedi Dumintrescu, student pe atunci si viitor arhitect, fiul unuia dintre profesorii mei de atelier si rector al Institutului de arhitectura. Fadiei i-a placut atmosfera, si cum era sa nu iti placa Club A. Tedi la randul lui era un foarte bun vorbitor de franceza si intre ei conversatia s-a legat instantaneu. Fadia l-a intrebat daca nu i-ar placea sa lucreze intr-un radio, si cand Tedi i-a raspuns afirmativ, ea l-a rugat sa formeze o echipa din oameni cu o buna cultura generala si ca urma ca ea sa il caute mai tarziu. A fost intamplarea fericita prin care prima echipa a radioului sa poarte semnul arhitecturii. Tedi l-a contactat pe Adi Andrei, care la randul lui m-a sunat si m-a intrebat daca as vrea sa lucrez intr-un radio. Cred ca nici nu a apucat sa termine intrebarea ca i-am si raspuns ca da. La inceputul lunii februarie 1990, echipa s-a adunat si am inceput sa emitem din apartamentul unui tanar domn, aflat intr-un bloc situat vis-a-vis de facultatea de drept. Idea numelui a avut-o Adi Andrei, care a gasit ca este normal sa ne numim Nova, ca semn de recunostiinta pentru colegii de la Paris, care donasera discurile si aparatura. 22 din titlu era data la care incepuse sfarsitul comunismului in Romania si toti am fost de acord. Din prima echipa au facut parte: Adrian Andrei, Mano Damanakis, Tedi Dumitrescu, Daniel Stanciulescu alias DJ Tigae si subsemnatul.

Intamplarea fericita era ca toti trecuseram prin Club A si eram familiarizati cu aparatura de discoteca, mai mult, fiecare dintre noi eram cunoscatori in ale muzicii. In saptamanile urmatoare au intrat in echipa Bogdan Olarescu, crescut in Columbia si venit la Bucuresti pentru studii universitare si Diaconescu alias Dia, care la vremea respectiva era in echipa Unifun radio. Nu stiu nici azi cum a ajuns la noi, dar a venit la Nova in vizita si a ramas in echipa. Primele reguli s-au facut din mers, fiecare dintre noi mixa muzica timp de patru ore pe zi, evident fiecare isi alegea singur piesele din program. Si aveam ce alege, pentru ca toata colectia de albume si de discuri single donata de Nova Paris era de cea mai buna calitate. Cine alesese discurile avea gusturi perfecte in intreaga diversitatea de genuri muzicale. Albumele erau categorisite pe genuri: rock, pop, dance, house, alternativ de buna calitate, jazz, funk, worldbeat, tropical, latin, zouk, muzica franceza, etc.
Perioada a fost minunata, insa au fost cateva lucruri care in timp au au adus mici schimbari. Fadia si logodnicul ei de atunci si viitor sot Patrick ne asistau si incercau sa ne invete lucruri pe care nici unul dintre noi nu le stiam. Patrick era un pionier al radiourilor pirat din Paris si era cel care mixa benzile de parada ale lui Paco Rabanne.

El ne-a invatat sa mixam spoturile, jingles-urile radioului (mici sloganuri care identificau radioul). Fiecare dintre noi includeam in programe melodiile care ne placeau cel mai mult, dar asta facea ca radioul sa isi schimbe sunetul la fiecare patru ore. Cei mai multi dintre noi aveam un trecut sau chiar prezent in diferite discoteci si ni se parea normal difuzam cu precadere muzica de dans, fiecare simtea nevoia sa ii faca pe ascultatori sa danseze. Ceva mai tarziu am inteles ca trebuie sa ii faci pe ascultatori sa te asculte, de aia se chiama ascultatori. Cateva saptamani microfonul nu a fost deschis si nimeni nu a vorbit, muzica mixata curgea. La un moment dat, de la Nova Paris ne-a venit o caseta cu cateva jingles vorbite in romana si citite de actorul Dumitru Furdui, Cine si-l mai aminteste? Eu da, a fost un actor comic apreciat la vremea lui, inainte de a se stabili la Paris. Intr-unul dintre jingles spunea: Nova 22 frontul salvarii muzicale!!! Foarte adevarat de altfel ce spunea Mitica Furdui, atat doar ca dupa ce am inceput sa il difuzam, am inceput sa primim vizitele unor cetateni necunoscuti, care ne intrebau cate in stele si in luna. Dupa inca vreo doua sa trei saptamani, a aparut o alta problema neasteptata. Emitatorul nostru care era instalat pe terasa blocului bruia antenele de televiziune ale vecinilor, care la inceput ca si noi nu au stiut care e cauza. In momentul in care au aflat, vecinii au inceput sa ne sune la usa si la inceput ne-au ragat, apoi ne-au somat sa facem ceva. Era perioada in care sedintele CPUN-ului se transmiteau la televizor si toata lumea voia sa participe la viata politica a tarii. Ne-am sfatuit ce e de facut si am ajuns la un compromis, urma sa deschidem emitatorul doar pana la ora 18 cand incepea transmisia TV si dupa miezul noptii cand se termina. Foarte curand am ajuns cu totii la concluzia ca nu vom putea sa ramanem mult timp in blocul respectiv.

Am stat mult de vorba despre radio cu Fadia si cu Patrick, si ei la fel ca mine, credeau in puterea institutiei de a aduce un strop de lumina in viata oamenilor. Fadia avea convingerea ca daca ajungem sa cunoastem cultura altor natii, vom fi capabili sa ne intelegem mai bine si sa traim in armonie unii cu altii. Muzica este cu siguranta un element important in toate culturile lumii si este probabil arta care ne leaga direct de divinitate. Muzica este vibratie pura si nu cred ca a existat pe lume un singur om care sa nu fi vibrat macar o singura data la auzul unei melodii, oricare ar fi fost aceasta. De aici si puterea radioului de a aduce in casa fiecaruia muzica pe care nu o gasesti de cumparat in magazine sau de care nu ai stiut ca exista. Am ascultat radio de cand ma stiu, in copilarie radio Bucuresti, in adolescenta Europa Libera, BBC si Radio Luxemburg 208, primul radio comercial din Europa, care culmea ironiei, a incetat sa mai existe in seara de 31 decembrie 1992, seara in care a emis pentru ultima oara Radio Nova 22.

Un radio poate sa iti aduca in casa toata muzica lumii, nu doar 30-40 de melodii pe care sa ti le bage pe gat de dimineata pana seara, timp de ani la rand, sau un radio te poate informa sau manipula prin stirile pe care ti le transmite. Fadia mi-a aratat cum se face radioul profesionist, cum se construieste cadranul orar in care sunt dispuse cantecele, si asa cum spunea ea, incepi sa sculptezi ora de program. Revenind la Nova 22, echipa a functionat cu entuziasmul dat de pasiunea fiecaruia pentru muzica, la inceput muzica mixata non stop, apoi am incercat sa structuram zone de interes cu emisiuni. Primele au fost topurile pe diverse sectiuni: Top dance cu Adi Andrei, Nostalgic Top cu Daniel Stanciulescu, top tropical cu subsemnatul, etc. Au inceput apoi sa vina scrisorile de la ascultatori, si la idea mea a aparut programul de duminica dimineata La taclale cu Nova 22, pe modelul ”A jolly good show”’, prezentat de Dave Lee Travis la BBC Internatinal.
Cred ca in luna martie 1990, radioul s-a mutat prvizoriu intr-un spatiu din turnul primariei sectorului 1, format din patru camere: un holisor de intrare, studioul de emisie, camera de productie si o sala de consiliu. Tin minte configuratia spatiului din mai multe considerente pe care ti le voi spune mai tarziu in poveste.

In Iunie 1990 ne-a gasit in primarie si asa cum aveam sa aflam mai tarziu, Radio Nova 22 figura pe lista minerilor veniti sa faca ordine in Bucuresti. In toata perioada asta, Nova a emis pe 92,7 mhz stereo in ce se numea banda FM vest, banda pe care aparatele de radio produse in tara nu o prea aveau, ci doar aparatele de radio si radio casetofoanele care veneau din afara tarii. Pana in luna iunie 1990, radioul a fost noua noastra jucarie, facut din pasiune, fara sa ne punem vreo clipa problema ca am putea sa ne castigam existenta din ceea ce faceam acolo zi de zi. Fadia ne spusese ca cei de la Nova Paris aveau fiecare slujba de zi cu zi si ca veneau la radio pentru a isi implini pasiunea pentru muzica. Cred ca in luna mai, Fadia l-a adus la Bucuresti Jean Francois Bizot, creatorul radioului Nova Paris si al revistei Actuel. La idea Fadiei, Bizot s-a aratat dispus sa ne asigure salariile o vreme, pana cand radioul ar incepe sa isi asigure singur existenta. La discutia cu Jean Francois am fost de fata, si la un moment dat el a intrebat pe unul dintre noi cam ce salariu ar dori sa aibe. Bunele intentii ale lui Bizot s-au spulberat in clipa care respectivul i-a raspuns ca 2000 $ pe luna ar fi suma la care s-a gandit, pentru ca noi suntem foarte buni. Este adevarat ca eram foarte buni, dar suma respectiva era una astronomica in zilele alea.

Cum negocierea cu Jean Francois a esuat, Fadia a spus ca trebuie sa ne organizam legal pentru a putea sa ne castigam salariile. La idea lui Adi Andrei, a fost cooptat in echipa arhitectul Virgil Ruta, care fusese timp de cativa ani director in Club A, si avea experienta organizatorica. Virgil a devenit directorul economic si realizatorul unui program de muzica clasica si poezie, secondat de actorul Razvan Ionescu. Virgil a creat pe langa radio o societate culturala care avea ca scop activitatea comerciala, iar pentru acest lucru a trebuit sa fie format un consiliu de administrare. Pare ca acesta a fost punctul de plecare al unor viitoare frustrari, pentru ca unora le-a fost greu sa accepte ca nu au fost ei cei numiti. Fadia ne cunostea deja pe fiecare dintre noi si a fost cea care a facut alegerea. Din consiliu au facut parte Adi Andrei, Virgil, actrita si profesoara Vali Sitaru, jurnalistul Ion Cristoiu si subsemnatul. In momentul constituirii societatii, Jean Gab despre care sustin si acum ca a fost un om providential in existenta radioului, a donat societatii toata aparatura de studio si discurile. Singur emitatorul Thompson l-a oferit spre inchiriere radioului pentru suma de 1 leu pe luna, un lucru pe care aveam sa il intelegem mai tarziu, fara emitator nu exista radio.

Cred ca in luna martie 1990, de data asta in Institutul de arhitectura Ion Mincu, fara nici o legatura cu lumea arhitectilor, a inceput sa emita radio Contact, sustin inca o data, unul dintre putinele radiouri profesioniste din peisajul audio din tara. Contactul sau Delfinasul albastru a fost adus in tara de domnul Calin Popescu Tariceanu, si odata cu aparatura, belgienii au adus si toata logistica, care insemna posteruri, fluturasi, sepcute si alte obiecte de reclama. Imi amintesc si acum, ca Nova era inca in blocul de langa facultatea de drept, iar eu locuiam in apropierea pietei Rosetti. Intr-o dimineata, mergeam spre radio si am vazut toate panourile din Piata Universitatii acoperite cu afise radio Contact. Cred in continuare ca programele de radio pot fi creative pentru realizatori, pentru ca de foarte multe ori am constatat ca in timp lor imi veneau tot felul de idei, uneori inteligente, alte ori mai putin, alte ori nastrusnice. Vederea afiselor cu delfinul albastru m-a amuzat si in momentul in care am intrat in emisiune, am facut o remarca oarecum schioapa, am zis ca nu stiam sa se fi schimbat proverbul ala cu numele pe toate gardurile. Atunci am aflat ca domnul Tariceanu ne asculta si ca alegatia mea l-a suparat, dar ca o persoana educata si inteligenta, a trecut peste. Dovada a fost ca in momentul in care ne-am intalnit la CNA inaintea sedintei de licitatie de frecvente, m-a invitat la radio Contact, daca Nova 22 nu va primi licenta.

Eram deja in primaria sectorului 1 si emisiunile radiourilor au inceput sa se diversifice, a aparut un program de jazz cu profesorul Razvan Petrescu, vice presedinte al clubului de jazz Bucuresti, emisiuni de stiinta realizate cu sprijinul si participarea domnului Alexandru Mironov, un program de oldiesuri cu Florin Silviu Ursulescu, un program de muzica alternativa perzentat de Ovidiu Pastina, alias Bose. In viata Novei 22 nu au fost numai persoane providentiale. Nici acum nu stiu cu cine a venit in radio Bose, dar despre morti s-ar cuveni mai degraba numai de bine. Il cunoscusem cu doi ani in urma cand ne-a stricat cu genul lui preferat de muzica altfel, mie si unor prieteni comuni un revelion. La un moment dat, Bose a inceput sa ne spuna ca stie pe cineva care vrea sa faca afaceri cu noi, sa aduca in radio 100.000 de lei pe luna, o suma foarte mare la acea vreme. Ne-a spus-o o data, de doua ori, de 100 de ori, pana cand ne-am decis sa ne intalnim cu misterioasa persoana. Stiu ca intalnirea a avut loc in camera de productie, o incapere de 3×4 metri, in care exista o masa cu scaun si alte doua mese pe care erau instalate magnetofoane, mixere, un pickup, etc. La ora fixata, ne-am adunat toata echipa in picioare, vreo 5-6 oameni, si Bose a venit si ni l-a prezentat pe cel care dorea sa faca afaceri cu noi. Era domnul Adrian Sarbu, care a intrat in camera si s-a asezat pe singurul scan, si-a incrucisat picioarele pe masa in stilul american si primele cuvinte ale domniei sale au fost: vreau radioul sau echipa. Asta a fost toata negocierea si din fericire, radioul nu a putut pleca tocmai datorita faptului ca emitatorul nu era al Novei 22. Cert este faptul ca din acea zi, echipa s-a scindat in doua si la scurta vreme jumatate a plecat, cealalta jumatate a ramas.
Dupa propunerea indecenta a domnului Sarbu, echipa s-a scindat clar in doua si foarte curand lucrul asta a dus la rupere. Adi Andrei, Bogdan, Dia, Daniel, Gabi Dobroiu, Manos, Adina Gorita si Tedi au plecat, unii dintre ei au facut parte un an mai tarziu, din prima echipa a radioului Pro FM.

Tot Fadia a incercat sa medieze criza radioului si la propunerea ei, Sorin Chifiriuc a devenit directorul artistic al Novei 22. Nimeni nu i-a contestat lui Sorin meritele artistice, dar talentul lui muzical nu a fost neaparat dublat de unul organizatoric. Toate tratatele de radio spun ca un radio nu isi poate schima stilul peste noapte. Daca vrei sa schimbi profilul unui radio, lucrul asta il poti face doar in timp de cateva luni, daca nu chiar un an de zile, altfel risti sa pierzi audienta. Este putin probabil ca un ascultator s-ar duce la culcare seara cu un anume gen de radio si se bucura a doua zi dimineata sa descopere ca asculta alt gen.

Perioada in care Nova 22 a fost singura pe banda vest a fost benefica dar s-a incheiat in clipa in care Radio Contact a trecut si el in banda vest, delfinasul albastru a spulberat audienta Novei 22.

Dupa plecarea jumatatii de echipa, cei ramasi am cautat inlocuitori in randul ascultatorilor, si culmea ca am gasit alti pasionati ca si noi. In echipa au aparut atunci doi ratoni, Geo Culda, Cristi Stanciu alias Cri, fratii Dorin si Radu Odiatiu, Dana Fugaru, ATK Masterbeat, Nucu Radulescu, Viorel Radulescu, un al treilea Radulescu, Lucian alias DJ Vasile, Marius Vintila, etc. Emisiunile vechi care au fost pastrate si-au schimbat numele si au aparut altele noi. Motu Pitis a prezentat o vreme Discurile ultimului hippy, au aparut Lenti Chiriac cu metalele lui grele si foarte grele, Nelu Statone a prezentat Guitar heroes, etc.

Intre timp, radioul s-a mutat in ultima locatie pusa la dispozitie de domnul Florin Zamfirescu, la acea vreme directorul teatrului Giulesti. Imi amintesc si acum ca de pe terasa teatrului se vedea terenul de fotbal al clubului Rapid, si din doua in doua saptamani de acolo se transmiteau in direct meciuri de fotbal, cu comentarii care faceau deliciul ascultatorilor, inclusiv cele ale ilustrului Dumitru Graur.

In ultimile luni de existenta, radioul a inceput sa difuzeze seara editorialul de a doua zi din ziar al jurnalistului Ion Cristoiu, in lectura autorului. Am descoperit recent speculatia unui fost colonel acoperit, conform propriilor sale declaratii, cum ca radio Nova 22 a disparut in urma luptelor dintre nu stiu ce servicii secrete. Lucrurile au fost mult mai simple si fara nici un fel de lupte. Timp de trei ani, Radio Nova 22 a emis in baza unei aprobari provizorii data de guvernul Roman. Intre timp a fost creat CNA, institutia care urma sa legifereze spatiul audio video al tarii, dar care curand a devenit un instrument politic al fiecarui guvern care a urmat. La finalul anului 1992 CNA urma sa acorde licentele de emisie definitive prin sedinte de licitatie, acesta este numele pe care l-au primit aceste sedinte. La prima sedinta de licitatie, au solicitat frecvente de radio printre altii, domnii Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu care era in consiliul de administrare Nova 22 si domnul Mihai Carciog. Toti trei faceau parte din trustul Express, care apartinea domnului Carciog, si eu cred ca socoteala a fost una simpla. La acea vreme, trustul Express avea o forta uriasa in presa scrisa, iar membrii CNA nu au dorit sa acorde trei frecvente radio trustului. Drept pentru care domnul Nistorescu a primit licenta pentru Radio Total, si pentru ca la acea vreme Ion Cristoiu era angajatul domnului Carciog, membrii CNA s-au gandit sa ii acorde acestuia frecventa pe care emitea Radio Nova 22. Probabil ca idea a fost una tipic romaneasca, angajatul Ion Cristoiu nu se va putea supara pe angajatorul sau, domnul Carciog si cei doi isi vor da mana. Intr-adevar,

Mihai Carciog si-a aratat dispozitia de a prelua Radio Nova pe noua licenta, dar negocierile nu au fost finalizate. Mi-a ramas insa o amintire amara de la sedinta de licitatii la care am participat impreuna cu colegii mei de atunci. Comisia de atunci a CNA era formata din personalitati care isi consolidasera cariere respectabile in perioada comunista, una dintre ele era criticul de film Ecaterina Oproiu. La licitatie am participat ca radio care emitea deja de aproape tre ani, deci puteam fi monitorizati oricand, in opozitie cu persoane care doreau licente pentru proiecte nerealizate inca. In clipa in care am intrat cu Virgil in sala, doamna Oproiu l-a intrebat pe vecinul sau de comisie: cine sunt astia Nova? …

Cred ca un radio ca Nova 22 a aparut prea devreme si ca probabil ar fi fost mult mai apreciat astazi, cand piata de radio este invadata de amatorism si de intentii obscure ascunse. Nova 22 nu a avut buletine de stiri, s-a dorit sa fie o institutie culturala, uneori mai inspirata, alte ori mai putin. Ca si consumator de radio, am inceput de la o vreme sa disting intentiile din spatele buletinelor de stiri. Cu putin exercitiu se poate sesiza manipularea prin stiri, care poate fi prin omisiune, prin frecventa cu care o prezinti, sau daca este prea mare si nu se poate evita, prin minimalizare, trecand-o la stiri pe scurt. Am fost tot timpul pasionat de partea muzicala a radioului si ma astept ca o statie pe care o ascult sa ma surprinda placut, macar o data la 2-3 ore cu o melodie care sa imi placa si pe care sa nu o fi stiut. Nu mi s-a mai intamplat lucrul asta de foarte multi ani, si nu pot decat sa ii invidiez pe cei care fac astazi radio fara sa fie prea tare interesati de audienta, probabil ca salariile nu le sunt conditionate de un fleac ca asta.

Piata radio s-a impartit in doua, daca nu in trei segmente destul de clare pentru mine. O prima categorie sunt radiourile care vor sa faca bani si nu se dau in laturi sa cumpere audienta, cu bani la propiu. La vremea Novei 22 lucrul era interzis, astazi unii o fac cu dezinvoltura si CNA nu vede, nu aude. Un alt segment este cel al raiourilor care au un finantator la vedere si incearca sa isi selecteze auditoriul pe o anume tematica, de regula main stream. A treia categorie in care eu am numarat vreo 3 sau 4 statii care se intrec in a alege sa difuzeze tot felul de ciudatenii, pe care eu nu le poti numi muzica. Multa vreme m-a deranjat idea reclamei la radio sau TV, pana in clipa in care am realizat ca este un rau necesar. Reclama tine in viata radiourile si canalele private de televiziune si lucrul asta se intampla peste tot in lume, multimea sau lipsa reclamelor pe un anumit canal TV sau de radio iti dau masura audientei postului respectiv. Oamenii de afaceri nu isi irosesc banii pe reclame care nu sunt vazute sau ascultate de cat mai multa lume.

Daca ai avut rabdarea sa citesti pana aici, vreau sa te bucuri de un cantec care ma obsedeaza de cateva saptamani. Macar si doar pentru cantecul asta Bob Dylan merita premiul Nobel pentru poezie:
The Times They Are A-changin’ – Bob Dylan tribute

PS.:
Nova 22 a fost o intamplare fericita, pentru ca cei care l-am inceput ne cunosteam cu totii din clubul arhitecturii, fiecare dintre noi pasionati de cate o felie de muzica. Si mai important a fost ca cei de la Radio Nova Paris ne-au trimis o colectie de discuri extraordinara, cei care au ales discurile stiau muzica din plin. Daca nu am fi avut acele discuri, probabil am fi facut ce au facut alte radiouri de pe atunci, fiecare isi aducea ce avea el pe acasa. Lucrul asta facea ca unele dintre radiouri sa sune ca un carcalete (nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar termenul asta mi s-a parut foarte ilustrativ pentru ce voiam sa subliniez). Nova nu s-a implicat politic de nici una dintre parti, asta nu inseamna ca nu am avut iscoade printre noi, probabil insa ca daca am fi facut-o am mai fi existat probabil un an, doi, poate trei in plus fata de ce a fost. Cred ca radioul a fost una dintre primele victime ale campaniilor de politizare a tot ce a miscat in tara asta, adica nu puteai sa existi daca nu erai cu careva.
A fost un vis frumos si s-a dus ca un vis…

Adrian Popescu